Scopul familiei, a celor doi uniţi în Taina Sfintei Cununii îl aflăm încă din rugăciunea celor ce vor să se căsătorească: „Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înşelătoare cu care mă ademeneşte această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii.”
Un reper important când vorbim despre familie este cel al Sfinţilor căsătoriţi, ar fi bine să ştim cum s-au comportat ei în viaţa de familie şi ce au făcut să dobândească sfinţenia?
Pentru noi, oameni ai secolului XXI credem că este foarte greu, dacă nu imposibil, să îi luăm drept model. Înclinăm să credem că postul, rugăciunea, înfrânarea sau milostenia ne îngrădesc libertatea şi ne periclitează sănătatea. Banii nu ne sunt îndeajuns şi pentru faptele milei sufleteşti, în această lume fiecare trebuie să se descurce cum poate, ca urmare trecem indiferenţi pe lângă oamenii care au nevoie de noi.
Ne pregătim pentru căsătorie cum ştim mai bine, ceremonia de la biserica este considerată o tradiţie aşa de frumoasă dar din păcate rămâne doar o tradiţie, o formalitate. Profunzimea Sfintei Taine, a celor doi care se iubesc şi devin una în timpul slujbei de cununie este prea uşor trecută cu vederea.
Sfânta Iuliana din Lazarevo (Rusia, sec al XVI-lea) este ocrotitoarea celor căsătoriţi, ea la rândul ei a fost căsătorită şi a avut copii.
La pregătirea de dinaintea căsătoriei, preotul care a cununat-o cu soţul ei le-a spus despre cum trebuie să trăiască soţii împreună, despre rugăciune şi milostenie, învăţându-i frica lui Dumnezeu după predania Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi arătându-le astfel cum să se comporte în viaţa de familie. A trăit mulţi ani cu soţul ei, în deplină virtute şi curăţie, după cum fuseseră învăţaţi şi au avut împreună zece fii şi trei fiice.
După ce ne convingem că ne cunoaştem destul de bine ajungem să ne şi căsătorim, apoi ne aliniem cerinţelor moderne. Între cele mai importante lucruri pe care le avem de făcut sunt: casa, cariera, maşina etc. Rugăciunea şi postul pot să mai aştepte, ce să mai spunem despre copii care sunt ucişi cu milioanele în ultimii ani, invocându-se libertatea femeii de a alege.
Oare ce făceau sfinţii în vremurile deloc uşoare pe care le-au trăit? Amintim aici pe Sfinţii Adalbald şi Rictrude (Franţa şi Belgia, sec VII) ambii provenind din familii nobile care s-au căsătorit cu binecuvântarea părinţilor şi au avut patru copii. Despre ei cronicarul scrie: ”Ei ajutau pe săraci, uşurându-le truda şi osteneala, fiind gata totdeauna a sătura pe flămânzi şi însetaţi, a găsi haine celor goi şi a da adăpost călătorilor”. Toţi copii lor au ajuns să fie recunoscuţi ca sfinţi.
Putem să încercăm să ne îndreptăm viaţa în primul rând alergând la duhovnic care va şti să ne ajute, la fel cum medicul ne ajută în problemele de sănătate: „Ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă” spune Mântuitorul Iisus Hristos.
Adina Toma
0 Comentarii