Noi, cei care trăim în aceste vremuri suntem copleşiţi de informaţii care ne tulbură şi ne depărtează de la calea cea mântuitoare punându-ne în faţă „calea cea lată care duce la pieire” (Matei 7,13). Pentru omul acestor vremuri biserica a devenit ceva opţional, iar cei credincioşi sunt percepuţi ca fiinţe ciudate care refuză să se alinieze la societatea de consum, persoane pe care societatea nu le înţelege, cum adică să posteşti, asta este o practică de înfometare şi în societatea actuală avem posibilitatea să ne înfruptăm de tot felul de bunătăţi. Filozofia noastră modernă este mai presus de nevoia de închinăciune, uitând parcă că toate descoperirile ştiinţei moderne sunt depăşite de voinţa lui Dumnezeu de a da şi a lua viaţa din fiinţa pe care a zidit-o „Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.” (Psalm 103, 30-31).
Putem să vedem cum la doar o simplă întoarcere a feţei lui Dumnezeu de la noi, pe continente întregi avem aeroporturi moderne blocate şi marele avantaj de a călători mii de km în câteva ore devine doar ceva despre care vorbim teoretic căci practic suntem neputincioşi. Chiar şi în faţă unor astfel de adevăruri refuzăm să îl mărturisim pe Dumnezeu. Ne place să spunem că suntem credincioşi dar nu mergem la biserică şi nu facem cunoscută credinţa noastră, chiar dacă Însuşi Dumnezeu Fiul ne spune ca trebuie să Îl mărturisim prin faptele noastre "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri" (Matei 10, 32).
Este foarte important ca cei care suntem creştini practicanţi să şi mărturisim iar dacă vom primi în schimbul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, cuvinte de ocară sau vom fi luaţi în râs, să ne amintim că şi Mântuitorul a fost batjocorit de cei care îl răstigneau.
Când ne încearcă greutăţile acestei vieţi trebuie să le acceptăm fără să cârtim împotriva lui Dumnezeu. A fi credincios înseamnă să putem să ne acceptăm aşa cum suntem cu ceea ce am primit de la Dumnezeu.
Nu trebuie să trăim din cărţi şi în afara societăţii în care ne desfăşurăm activitatea dar trebuie să aplicam principiile creştine în relaţiile cu ceilalţi. „Creştinismul nu-i numai numai slujbă, cult şi ritual. Creştinismul e trăire creştină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă” (Nicolae Steinhardt - „Dăruind vei dobândi”. Să ne străduim aşadar să îl primim pe Dumnezeu în viaţa noastră fără a deveni rigizi în norme ci păstrând un echilibru în Hristos, iubind lumea şi urând păcatul din lume, şi astfel să fim mădulare demne ale bisericii dreptmăritoare.
Horaţiu Toma
0 Comentarii