Vieţile SFINŢILOR - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit în Capadochia pe vremea împăratului Diocleţian, fiu al unor părinţi creştini şi învăţat din tinereţe în dreapta credinţă. Numele Gheorghe înseamnă „cel care munceşte pământul” sau mai simplu, „agricultor”. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo şi având acolo multe averi şi moşteniri. Ajuns la vârsta desăvârşită şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând slujba armelor, în scurtă vreme, a dobândit cele mai mari cinstiri, până şi dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.
Se ştie că, deşi era păgân, împăratul Diocleţian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creştinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creştinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăţie. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Diocleţian l-a luat ca însoţitor la domnie, a aprins prigoana împotriva creştinilor. Istoria creştinătăţii stă martoră că, din anul 303 şi până la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfântul Împărat Constantin a dat pace creştinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare şi o sângeroasă probă: creştinii au fost siliţi să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creştinilor, îndată Gheorghe s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire şi îndemnat de Galeriu, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă,şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bataia cu vine de bou ş.a. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie stând tare în credinţă. Pentru cei credincioşi, Mucenicii sunt creştini aleşi, luminaţi de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânităţii şi a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor şi în clipele când sunt puşi la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeieşti, care le ocrotesc trupul împotriva suferinţelor. Deci, cei de faţă, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre ei s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăţi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Hristos. În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri şi, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra. Deci, ostaşii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.
Despre moaştele Marelui Mucenic se ştie numai că o parte din ele se află în Atena. Se pare însă că în România, în Mănăstirea sârbă Sfântul Gheorghe din satul Birda, comuna Gătaia, din judeţul Timiş există într-o raclă – care este ţinută într-un seif special din Sfântul Altar - fragmente din capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. La lăcaşul care mai are un singur vieţuitor se ajunge pe Drumul Naţional DN 58 B, din Bocşa spre Nord Vest, mănăstirea fiind situată la 8 km de Berzovia sau 12km de Mălureni. După marea bătălie de la Kosovopolje (Câmpia Mierlei), din 1389, pentru a fi salvat de mâinile păgânilor, capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, împreună cu lanţurile cu care acesta a fost încătuşat şi cu icoana făcătoare de minuni din tronul Maicii Domnului au fost strămutate din Kosovo în Voivodina, mai exact în Karlovat, la reşedinţa episcopală de acolo. Karlovat este o zonă cu zeci de mănăstiri ortodoxe, considerată de mulţi drept Athosul sârbesc. De aici, tot de teama turcilor, odoarele sfinte au ajuns aici, în Mănăstirea Sfântul Gheorghe, prin stăruinţa ctitorului acesteia, marele despot Brancovici, după obiceiul de a se rupe bucăţele, pentru a fi împărţite spre sfinţenie bisericilor.
Cea mai cunoscută reprezentare a Sfântului Gheorghe în iconografia creştină este cea în care Marele Mucenic este înfăşişat călare pe un cal alb, străpungând cu suliţa un balaur. Această scenă este prezentă şi pe steagul Moldovei medievale trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Potrivit legendei, Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Imaginea Sfântului biruind balaurul s-a imprimat în conştiinţa oamenilor ca un model de curaj în lupta cu diavolul. De asemenea, alte reprezentări îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe înveşmântat într-o mantie roşie – roşul fiind, în iconografie, culoarea tradiţională pentru martiri, cu o platoşă sub mantie, ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veşminte patriciene, purtând pe cap o diademă şi ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.
În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său şi numeroşi credincioşi purtând numele sau. Există multe oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române, a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului. Printre numeroasele tradiţii de Sân-George încă se mai păstrează la sate ca în dimineaţa zilei de Sân-George, capul familiei să aşeze la stâlpii porţilor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe morminte ramuri verzi pentru ca oamenii, vitele şi semănăturile să fie protejate de duhurile cele rele.
Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Rubrică realizată de Cosmin Mihai

Bibliografie:                  1.  Proloagele (Vol. II), Editura Buna Vestire

2. Florian BICHIR, Reportaj: Capul Sfântului Gheorghe în România, Lumea Credinței, anul II, nr. 3 (8) Martie 2004