Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit de toata obştea, impunând mult respect şi apreciere chiar şi faţă de stareţul său.
În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde şi-a luat cu el mai mulţi ucenici. Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion pe care-l va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe care-l va hirotoni în diacon şi apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între 1854-1900 stareţul IRODION a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, îşi ia ca duhovnic pe ucenicul său IRODION, stareţul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la adresa stareţului Irodion. Era ca o lumină puternică acest mare părinte Irodion. Se consemnează în viaţa Sfântului Calinic faptul că, la un moment dat, când acesta era la Râmnic cu fraţii Baldovin, s-a ridicat în picioare, a făcut semnul sfintei cruci, a binecuvântat şi a spus: „Domnul!” Şi atunci fraţii Baldovin l au întreabat: „Ce este, Prea Sfinţite, ce s-a întâmplat?” Şi Sfântul Calinic le-a răspuns: „Stareţul Irodion de la Lainici mi-a cerut binecuvântare pentru un lucru.” Deci, iată că vorbea în duh cu acest mare părinte.
Cuviosul Irodion, ca toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din partea confraţilor săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfinţeniei – suferinţa.
Foarte repede îşi duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor. La un moment dat îi aduce în dar, o femeie ce locuia în aceşti munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca nu-l primeşte deoarece nu-i de la capra ei.
- Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
- Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-şi iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă şi i se face din nou slujba înmormântării.Aşa s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toţii au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a şi întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos” (Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).Şi, într-adevăr, în toamna anului 1916, în timpul Primului Război Mondial, s-a împlinit prezicerea Cuviosului Părinte. Căci fiind lupte grele pe Valea Jiului, schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse de nemţi, odoarele jefuite, inclusiv clopotele, iar biserica a fost transformată în grajd pentru cai. Totodată, a fost arsă şi întreaga arhivă a mănăstirii. Doi dintre călugării schitului au fost duşi de trupele de ocupaţie în Germania, unde şi-au pierdut viaţa. Abia în anul 1929, schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija stareţului Visarion Toia (1929-1951).
Cuviosul Părinte Irodion rămâne în conştiinţa posterităţii şi ca un patriot înflăcărat. Astfel, în timpul Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, Cuviosul Părinte, răspunzând cu entuziasm la îndemnurile episcopului Athanasie Stoenescu al Râmnicului-Noul Severin, a trimis de la mănăstire la Târgu Jiu 12 monahi în vederea selectării pentru serviciile sanitare ale armatei române, dintre acestia autorităţile au ales doi, pentru a merge în serviciul sanitar, pentru îngrijirea răniţilor din spitale.
Odată cu alegerea şi instalarea sa ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în vara anului 2008, Î.P.S. Irineu Popa a început îndată demersurile pentru canonizarea Cuviosului Părinte Irodion. Pe lângă activitatea de documentare privind viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Părinte, Înalt prea sfinţia Sa a dorit ca rămăşiţele pământeşti ale Cuviosului Părinte să fie deshumate şi aşezate, la loc de cinste, în biserica cea nouă a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să se poată închina la ele.
Astfel, în ziua pomenirii Sfântului Apostol Irodion, la 8 aprilie, anul 2009, Î.P.S. Irineu a cerut binecuvântarea P.F. Daniel, Patriarhul României, pentru aflarea moaştelor Cuviosului Părinte Irodion iar în ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile şi cu rugaciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obştea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de oseminte străine, apartinand altor vieţuitori ai manastirii.A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg. Iniţial s-a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui şi spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să apară semne. Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut. În cele din urmă s-a găsit şi cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap. Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici.
După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară, de data aceasta moaştele au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor din ceruri. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neo isihast românesc din sec. XIX. Neo isihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Stareţul de la Neamţ, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şi continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici.
Îi mulţumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şi-l rugăm fierbinte să mijlocească şi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin! (Sursa:www.manastirealainici.ro)
Rubrică realizată de Traian Bălan
0 Comentarii