Sinaxar Sfânta şi Marea Vineri

 

Sfânta şi Marea Vineri, ziua Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului

S I N A X A R 

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA VINERI

In sfînta şi marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mîntuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mintuitoruiui nostru Iisus Hristos : scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, bajtocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi înainte de toate Crucea şi moartea,  de care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mîntuitoare făcută  pe cruce de tîlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

După ce Domnul a fost vîndut de prietenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întîi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă ; şi pe cînd îşi bătea joc şi rîdea de El, a auzit spunîndu-I-se : «Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit !». Acolo au venit şi doi martori

mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus : «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îi voi ridica!», şi că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputînd suferi aşa-numita de el hulă. Cînd s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mînca Paştile». Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat : Care este vina Lui ? Şi pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa ; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus : «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judec'aţi-L». Ei au spus iară şi: «Nouă nu ne este îngăduit să omorîm pe nimeni». Prin aceste cuvinte au aţîţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este împărat veşnic : «împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta !». Pilat, voind să-l libereze le-a spus mai întîi că nu găseste nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să libereze pe unul din cei  închişi. 

Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decît Iisus. în sfîrşit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întîi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldaţi, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încununat cu cunună de spini şi în

mîini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldaţi care-I spuneau : «Bucură-te împăratul iudeilor !».  După ce L-au batjocorit aşa, Pilat a spus din nou : «Nu găsesc în El nici o vină de moarte». Ei însă au spus : «Noi îl osîndim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu». Pe cînd spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulţimea a strigat lui P ila t: «Răstigneşte-L, răstigneşte-L !». Ei voiau să-L dea unei morţi necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat îşi bătea joc oarecum de ei  zicîndule : «Pe împăratul vostru să-L răstignesc ?». Ei au răspuns : «N-avem alt împărat decît pe Cezarul». Iudeii, pentru că n-au reuşit nimic cu hulele lor, aduc in discuţie pe Cezarul ca cel puţin aşa să-şi sature furia lor. Intr-adevăr au spus : «Tot cel care se face pe sine împărat se împotriveşte Cezarului». In timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoşată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună : «Să nu faci nimic dreptului acestuia !». Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopţii. Pilat s-a spălat pe mînii, lepădîndu-se prin asta de vina sîngelui. Iudeii însă au strigat : «Sîngele Lui peste noi şi peste copiii noştri !»•. Dar dacă-L slobozeşti pe El nu eşti prieten Cezarului !».  Aşadar Pilat L-a legat, deşi ştia bine că este nevinovat, L-a osîndit la moarte pe cruce, şi le-a slobozit pe Varava. Cind a văzut Iuda aceasta, aruncînd arginţii a plecat şi ducîndu-se a luat o frînghie şi s-a spînzurat; în urmă s-a umflat mult şi a crăpat. 

    Ostaşii L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate crucea. Apoi au silit pe  Simon Cirineanul, să-I ducă crucea Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpăţînei şi acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tîlhari ca să fie şi el socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldaţii au împărţit hainele Lui, iar pentru cămaşa Sa, care era făcută dintr-o bucată şi nu avea nici o cusătură, au aruncat sorţi, săvîrşind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci şi pe cind era pe cruce îşi băteau joc de El, zicînd : «O, cel ce strici Templul şi în trei zile îl zideşti, mîntuieşte-te pe tine 1». Şi iarăşi : «Pe alţii a mîntuit, dar pe Sine nu poate să se mîntuiască». Şi iarăşi : «Dacă eşti împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce şi vom crede în Tine !». Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci intr-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci şi al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea şi în miezul zilei ? Ce însemna cutremurarea pămîntului ? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învîrtoşarea inimii iudeilor ? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credinţa în învierea obştească şi puterea Celui ce-a pătimit ? Ce însemna sfîşierea în două a catapetesmei Templului, ca şi cum şi ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea şi pătimeşte acum ? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute ? Aşadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al şaselea pînă în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutaşul, cind a văzut aceste lucruri minunate şi mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare : «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta !». Unul dintre tîlhari îl insulta pe Iisus ; celălalt însă îl ţinea de rău cu asprime pe acesta, şi a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. 

Mîntuitorul i-a răsplătit credina lui şi i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu EI. In sfîrşit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele : «împăratul iudeilor». Deşi iudeii s-au împotrivit să scrie aşa, zicînd că El s-a numit împărat al iudeilor, totuşi Pilat a spus împotriva lor din nou : «Ce-am scris, am scris !» Apoi Mîntuitorul a strigat : Mi-e sete !». Ei au amestecat oţet cu fiere şi I l-au dat să bea. Şi .spunînd : «Săvîrşitu-s-a»-, înclinînd capul şi-a dat Duhul. Toţi s-au îndepărtat de acolo. Lingă Crucea Lui stătea numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii. Mai era încă şi Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paştelui şi era Vineri) ca să sfărîme fluierele picioarelor osîndiţilor spre a muri mai repede. Şi au sfărîmat fluierele picioarelor celor doi tîlhari, căci mai trăiau încă ; dar cind au venit la Iisus şi L-au văzut că şi murise, s-au oprit de a le mai sfărîma. Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sînge şi apă *, apă, pentru ca să se vadă că era om, sînge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie : sînge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfinţenii, iar apă din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o şi adevărată este mărturia lui. El a fost de faţă la toate şi le-a văzut şi ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sînt spre necinstirea învăţătorului. Se spune că Ioan fiind de faţă atunci a strîns din coasta curgătoare de viaţă intr-un vas preasfîntul si dumnezeiescul Sînge. După ce s-au săvîrşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-1 cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorîndu-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe cînd se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducînd un amestec preparat de multă vreme din smirnă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii şi L-au îngropat în apropiere în mormîntul tăiat în piatră a lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut aşa ca nu cumva să se spună că altul a înviat, atunci cînd a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă ; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lip i; şi s-a întrebuinţat amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci cînd vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormînt. Intr-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, o dată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se deslipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cum s-ar fi născut o dată cu el ? Toate aceste fapte minunate s-au întîmplat Vineri. Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu părinţi au rînduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă. - “"t rebuie să se ştie că Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămînii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mîinile şi s-a atins de pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvîrşita nemişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Evar prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sîngele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, capul tuturor, se afla căpaţîna lui Adam. Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte Locul Căpăţînii este acesta : pe vremea potopului, căpăţîna lui Adam a fost scoasă afară din pămînt şi colinda de colo-colo despuiată de carne şi stingheră *, era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoş, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela : «pardosit cu pietre». Unii sfinţi aleşi spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar acolo unde era stîrvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn. 

Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.  

Sursa Triodul