Sinaxar 28 Aprilie


În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor apostoli Iason şi Sosipatru din cei şaptezeci.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici dintre tâlhari, care prin apostolul Iason, crezând în Hristos, în căldare cu smoală s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Cherchira, fiica guvernatorului Cherchirei, care, cu săgeţi fiind săgetată, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zinon şi Vitalie, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Eusebie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Onisifor şi Evod.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Neon, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii