 |
În Sfânta şi Marea Sâmbătă, prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorîrea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţa veşnică.
Stihuri :
Ostaşi, degeaba mai păziţi mormîntul,
Căci pe Cel ce-i viaţa nu-L ţine păm în tu l!
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile ; iar mai mare decît acestea este săptămîna cea mare ; şi iarăşi mai mare decît săptămîna mare este această Sfîntă şi Mare Sâmbătă. Se numeşte săptămîna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvîrşit şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru. Căci după cum la întîia facere a lumii, Dumnezeu, săvîrşind toate lucrurile, şi în urmă în ziua a şasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea, S-a odihnit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tîlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spirituale, săvîrşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stricat şi înnoindu-1 iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvîrşită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viaţă şi mîntuitor. Cuvîntul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormînt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mîinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat şi propriul Său sînge, fără să-I fie c erut; iar sîngele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi.
Cum putea, oare, să fie ţinut o dată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din blestemul strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sîngele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpînirea lui. Cum putea, oare, să ia sîngele lui din altă parte decît de la Dumnezeu? Dar, oare, tîlharul de diavol putea să-L ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormînt şi cu Dumnezeirea, care era strîns unită cu trupul. A fost împreună cu tîlharul în rai ; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Intr-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni ; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormînt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desăvîrşită a mădularelor. Iar Iosif, coborînd de pe Cruce sfîntul trup al Domnului, l-a înmormîntat într-un mormînt nou, punînd o piatră foarte mare la intrarea mormîntului. In adevăr, iudeii s-au dus Vineri la
Pilat şi i-au spus : «...Ne-am adus aminte, că înşelătorul acela a spus pe cînd trăia, că după trei zile se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormîntul cu ostaşi». Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, I-aţi ascultat cu rîvnă cuvintele Lui pe cînd trăia ? Dar cînd a spus Hristos : «Mă voi scula ?». Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. N egreşit ei sînt fără de judecată cînd cer să fie întărit mormîntul ca să nu se fure cumva trupul. O, cît sînt de lipsiţi de judecată ! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor ! Pilat a dat poruncă şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit mormîntul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială învierea Domnului, o dată ce era străină şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se strînge şi este cuprins de am eţeli, cînd simte puterea mai tare a Domnului ; şi după puţină vreme a dat afară, din pricina înghiţirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi pe cei ce-i mîncase şi-i ţinea din veac în pîntece.
Cu pogorîrea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin.
0 Comentarii