Vechiul Testament
Iesirea (A doua Carte a lui Moise) – Capitolul 3
1. În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb;
2. Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.
3. Atunci Moise şi-a zis: «Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte».
4. Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: «Moise! Moise!». Şi el a răspuns: «Iată-mă, Doamne!».
5. Şi Domnul a zis: «Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!».
6. Apoi i-a zis iarăşi: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!». Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.
7. Zis-a Domnul către Moise: «Am văzut necazul poporului Meu în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit şi durerea lui o ştiu.
8. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din țara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge miere şi lapte, în ţinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor.
9. Iată dar că strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum până la Mine şi am văzut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii.
10. Vino dar să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel, poporul Meu, din ţara Egiptului!».
11. Atunci a zis Moise către Dumnezeu: «Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, regele Egiptului, şi să scot pe fiii lui Israel din ţara Egiptului?».
12. Iar Dumnezeu i-a zis: «Eu voi fi cu tine şi acesta îţi va fi semnul că te trimit Eu: când vei scoate pe poporul Meu din țara Egiptului, vă veţi închina lui Dumnezeu în muntele acesta!».
13. Zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: «Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?».
14. Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt». Apoi i-a zis: «Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!».
15. Apoi a zis Dumnezeu iarăşi către Moise: «Aşa să spui fiilor lui Israel: «Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam în neam!».
16. Mergând dar, adună pe bătrânii fiilor lui Israel şi le spune: «Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov mi S-a arătat şi a zis: V-am cercetat de aproape şi am văzut câte vi se întâmplă în Egipt!».
17. Şi mi-a mai zis: «Vă voi scoate din împilarea Egiptului şi vă voi duce în pământul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor, în pământul unde curge miere şi lapte».
18. Iar ei vor asculta glasul tău. Atunci vei intra tu şi bătrânii lui Israel la Faraon, regele Egiptului, şi-i veţi zice: «Domnul Dumnezeul Evreilor ne-a chemat. Lasă-ne dar să mergem în pustie, cale de trei zile, ca să aducem jertfă Dumnezeului nostru».
19. Eu însă ştiu că Faraon, regele Egiptului, nu are să vă lase să plecaţi, până nu îl voi sili Eu cu mână tare.
20. Voi întinde deci mâna Mea şi voi lovi Egiptul cu toate minunile, pe care le voi face în mijlocul lui, şi după aceea vă va lăsa.
21. Voi da poporului acestuia trecere înaintea Egiptenilor şi când veţi ieşi, nu veţi ieşi cu mâinile goale,
22. Ci fiecare femeie va cere la vecina sa şi de la cea care stă cu ea în casă vase de argint, lucruri de aur şi haine şi veţi împodobi cu ele pe fiii voştri şi pe fetele voastre şi veţi prăda pe Egipteni».
0 Comentarii