Iesirea – Capitolul 6

Vechiul Testament

Iesirea (A doua Carte a lui Moise) – Capitolul 6

1. Atunci a zis Domnul către Moise: «Acum ai să vezi ce am să fac lui Faraon, că sub lucrarea mâinii Mele celei tari el îi va lăsa şi sub lucrarea braţului Meu celui puternic el îi va alunga din pământul său».
2. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis către el: «Eu sunt Domnul
3. Şi M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeu Atotputernic, iar cu numele Meu de Domnul nu M-am făcut cunoscut lor.
4. Mai mult: am făcut legământ cu ei, ca să le dau pământul Canaan, pământul pribegiei lor, în care rătăceau ei.
5. Şi, în sfârşit, am auzit suspinul fiilor lui Israel, pe care îi ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu cu voi.
6. Mergi dar de vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Eu sunt Domnul şi am să vă scot de la munca cea grea a Egiptenilor şi am să vă izbăvesc din robia lor; am să vă izbăvesc cu braţ înalt şi cu pedepse mari;
7. Am să vă primesc să-Mi fiţi popor, iar Eu să vă fiu Dumnezeu şi voi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-a scos din pământul Egiptului şi de sub munca apăsătoare a Egiptenilor.
8. Apoi am să vă duc în pământul acela pentru care Mi-am ridicat mâna să-l dau lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, şi pe care am să-l dau vouă în stăpânire, căci Eu sunt Domnul!».
9. Şi a grăit Moise aşa fiilor lui Israel; dar ei n-au ascultat pe Moise din pricina deznădejdii şi a greutăţii muncilor lor.
10. Şi iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi i-a zis:
11. Intră şi spune lui Faraon, regele Egiptului, ca să lase pe fiii lui Israel să iasă din ţara lui!
12. Dar Moise a grăit înaintea Domnului şi a zis: «Iată, fiii lui Israel nu mă ascultă. Cum, dar, mă va asculta Faraon? Şi apoi eu sunt şi gângav».
13. Domnul însă a grăit lui Moise şi Aaron şi le-a poruncit să spună lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din ţara Egiptului.
14. Iată acum începătorii familiilor strămoşeşti: Fiii lui Ruben, întâi-născutul lui Israel: Enoh şi Falu, Heţron şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
15. Fiii lui Simeon: Iemuel şi Iamin, Ohad şi Iachin, Ţohar şi Saul, fiii canaaneencii. Acestea sunt familiile lui Simeon.
16. Iar numele fiilor lui Levi, înşiraţi cum s-au născut, sunt acestea: Gherşon, Cahat şi Merari. Iar anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte.
17. Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, cu familiile lor.
18. Fiii lui Cahat: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel. Iar anii vieţii lui Cahat au fost o sută treizeci şi trei de ani.
19. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acesta este neamul lui Levi, după familiile lui.
20. Amram însă a luat de femeie pe Iochebed, fata unchiului său, şi aceasta i-a născut pe Aaron şi pe Moise, precum şi pe Mariam, sora lor. Iar anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
21. Fiii lui Iţhar: Core, Nefeg şi Zicri.
22. Fiii lui Uziel: Misael, Elţafan şi Sitri.
23. Iar Aaron şi-a luat de soţie pe Elisaveta, fata lui Aminadab şi sora lui Naason; aceasta i-a născut pe Nadab şi pe Abiud, pe Eleazar şi pe Itamar.
24. Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile lui Core.
25. Eleazar, fiul lui Aaron, şi-a luat de femeie pe una din fiicele lui Putiel şi aceasta i-a născut pe Finees. Aceştia sunt începătorii familiilor strămoşeşti ale leviţilor.
26. Acesta este acel Aaron şi acel Moise, cărora Dumnezeu le-a zis: «Scoateţi pe fiii lui Israel din pământul Egiptului cu oştirea lor!».
27. Şi aceştia au spus lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din pământul Egiptului. Acesta este acel Aaron şi acesta este acel Moise
28. Din timpul când a grăit Domnul cu Moise în ţara Egiptului
29. Şi i-a zis lui: «Eu sunt Domnul! Spune lui Faraon, regele Egiptului, câte-ți vorbesc Eu!».
30. Iar Moise a răspuns Domnului: «Iată eu sunt greoi la vorbă. Cum dar mă va asculta Faraon?».

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii