Comportamentul in biserica

Creştinii ortodocşi au primit de la Sfinţii Părinţi şi urmează obiceiurile de mai jos, in întreaga lume: 1. Intrând in biserica, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie* si zice: „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă” „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” „Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă” 2. Apoi, după ce s-a închinat către cei de-a dreapta si de-a stânga sa, se aşează la locul său si ascultă la psalmii si rugăciunile citite in biserica. Creştinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citeşte din cărţile de rugăciuni, decât daca vrea sa fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru ca a părăsit adunarea Bisericii (cf. Evr. 10:25). 3. Închinăciunile si metaniile nu trebuiesc săvârşite potrivit dorinţei creştinului, ci potrivit regulilor sfinţilor apostoli si părinţi, si anume: la Trisagion(„Sfinte Dumnezeule...”), „Veniţi sa ne închinăm”, si la întreitul „Aliluia”, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori si trei metanii. Aceasta se săvârşeşte şi atunci când se citeşte „Învredniceşte-ne, Doamne”, iarăşi la începutul Doxologiei Mari („Slava întru cei de sus lui Dumnezeu...”) si după ce preotul spune „Slava Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră.” La fiecare strigare a preotului si atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstita decât Heruvimii...”, se cade sa îşi face semnul Crucii si o metanie. În zile obişnuite, metanii mari (închinăciuni) se săvârşesc în timpul Liturghiei: a) când începe „Cu vrednicie si cu dreptate este...” b) când se sfârşeşte „Pe Tine te lăudăm...” c) la sfârşitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim...” sau al înlocuitorului său; d) la începutul Rugăciunii Domneşti; e) când Sfintele Daruri sunt înfăţişate pentru Împărtăşanie; f) la cuvintele „Si acum si pururea si in vecii vecilor...” La utrenia de priveghere, se face o închinăciune la „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, intru cantari...”. 4. Duminicile, de la Sfintele Pasti pana la Ziua Treimii, de la Naşterea Domnului si pana la Botez, si la praznicele Schimbarii la Fata si al Inaltarii Sfintei Cruci (la care se fac doar trei metanii mari, Crucii), Sfintii Apostoli opresc cu strasnicie Îngenuncherea si metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Intaiul si cel de-al Saselea Sobor Ecumenic au hotarat, de asemenea, aceasta, intrucat Duminicile si celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a infierii noastre de catre Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai esti rob, ci fiu” (Gal. 4:7): caci închinăciunile potrivite robilor nu sunt potrivite fiilor. 5. Crestinii ortodocsi nu ingenuncheaza dupa voia lor, ci mai degraba la cuvintele preotului (sau diaconului), „Iara si iara cu pace...”; obiceiurile ingenuncherii dupa voie si al lovirii pieptului cu mana vin de la ereticii apuseni si nu sunt ingaduite in Biserica Ortodoxa. Crestinii ortodocsi, potrivit randuielii Bisericii, fac închinăciuni la vremea potrivita, plecandu-se cu fruntea pana la pamant si sculandu-se de indata. 6. In biserica, de fiecare data cand credinciosii sunt binecuvantati cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoana sau cu potirul, isi fac semnul Crucii si isi pleaca capetele. Cand sunt binecuvantati cu lumanari, cu mana sau sunt tamaiati, crestinii ortodocsi nu se cuvine sa faca semnul Crucii, ci doar sa isi plece capetele. Totusi, in vremea saptamanii Sfintelor Pasti, atunci cand preotul tamaiaza avand Crucea, toti ne facem semnul Crucii si raspundem „Adevarat a inviat!” Astfel se cuvine sa deosebim intre închinăciunile datorate lucrurilor sfinte si cele datorate persoanelor, chiar de sunt din randul preotilor. 7. Cand primeste binecuvantare de la un preot sau de la un episcop, crestinul saruta mana dreapta a celui ce da blagoslovenia si nu isi face semnul Crucii. Nu este potrivit sa se sarute mana dreapta a clericilor, caci acesta este un obicei evreiesc, ci mana dreapta, de la care am primit blagoslovenia. 8. Potrivit invataturilor Sfintilor Parinti, semnul Crucii se face dupa cum urmeaza: degetul mare si primele doua degete ale mainii drepte sunt unite la varfuri, iar celelalte degete stranse in palma. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umarul drept si cel stang si ne plecam usor. De cei ce se insemneaza cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se pleaca inainte sa savarseasca Crucea, sau doar isi vantura mana in aer sau in fata pieptului, Sf. Ioan Gura de Aur graieste: „Diavolii se bucura de aceste gesturi nebunesti”. Pe de alta parte, semnul Crucii, facut cum se cuvine, cu credinta si evlavie, ii ingrozeste pe diavoli, micsoreaza suferintele pricinuite de pacate si pogoara harul dumnezeiesc. RANDUIELI PENTRU METANII SI SEMNUL CRUCII SEMNUL CRUCII FARA METANII: La mijlocul celor Sase Psalmi, la intreitul Aliluia, de trei ori. La inceputul Crezului. La otpust -- "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru..." La inceputul citirii din Sfanta Scriptura: Evanghelia, Apostolul sau Vechiul Testament. SEMNUL CRUCII CU O METANIE: La intrarea sau iesirea din biserica – de trei ori. La fiecare cerere a ecteniilor. La strigarea preotului ce da slava Sfintei Treimi. La cuvintele, „Luati, mancati...”, „Beti dintru acesta toti...”, „Ale Tale dintru ale Tale...” si „Sfintele, Sfintilor!” La cuvintele „Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii...” La cuvintele „Sa ne inchinam...”, „Slavim...”, „Preamarim...” si „Cadem inaintea...” In vremea „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veniti sa ne inchinam” si „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule”, ca si inainte de otpust, se face semnul Crucii cu o metanie, de trei ori. In vremea celei dintai si a celei de a noua cantari a canonului, la intaiul stih catre Domnul, catre Maica Domnului sau catre Sfantul respectiv. Dupa fiecare stihira – in vreme ce corul, incheind cantarea, isi face semnul Crucii. In vremea Litiei, la fiecare dintre primele trei cereri, facem semnul Crucii cu o metanie, de trei ori; dupa cele doua cereri ramase, facem semnul Crucii cu o metanie, o singura data. SEMNUL CRUCII CU O METANIE MARE (ÎNCHINĂCIUNE):      In vremea posturilor, la intrarea si iesirea din biserica – de trei ori. In vremea posturilor, la fiecare „...te marim” din stihurile Imnului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. La inceputul lui „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui...” Dupa „Pe Tine te laudam...” Dupa axionul Maicii Domnului sau inlocuitorul acestuia. La strigarea „Si ne învredniceşte pe noi, Stapane...”, ce pregateste Rugăciunea Domneasca. Atunci cand Sfintele Daruri sunt infatisate pentru Impartasanie, si iarasi dupa Impartasanie. In vremea Postului Mare, la Pavecernita Mare, cand se canta „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu...” si la fiecare din cererile ce insotesc aceasta; la Vecernie, dupa „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te” si la cele doua cantari ce urmeaza. In vremea posturilor, la sfarsitul fiecarei parti a rugaciunii „Doamne si Stapanul vietii mele...” In vremea posturilor, la cele trei cereri de incheiere – „Pomeneste-ma, Doamne, cand...” METANIE FARA SEMNUL CRUCII: La cuvintele: „Pace tuturor” „Binecuvantarea Domnului cu voi...” „Harul Domnului nostru Iisus Hristos...” „Si sa fie milele marelui Dumnezeu...” La strigarea diaconului „Si in vecii vecilor” (dupa „Ca sfant esti Dumnezeul nostru...”) SEMNUL CRUCII NU SE FACE: In timpul psalmilor. In general, cand se canta. In vremea ecteniilor, de catre strana, care da raspunsurile. Facerea semnului Crucii si a metaniilor este ingaduita doar dupa savarsirea cantarii, si nu la cuvintele de incheiere ale acesteia. Metaniile mari (închinăciunile) nu sunt ingaduite Duminicile; de la Craciun pana la Boboteaza; de la Pasti pana la Duminica Rusaliilor; la praznicul Schimbarii la Fata; si la praznicul Inaltarii Crucii (in afara de cele trei închinăciuni ale Crucii). Închinăciunile inceteaza cu intrarea din vremea Vecerniei praznicului si nu se fac iarasi pana dupa "Învredniceşte-ne, Doamne..." in vremea Vecerniei din ziua praznicului. * In acest articol, termenii poiasni / ziemnoi poklon au fost talmaciti ca metanie/închinăciune. Metania se face plecandu-ne din mijloc pana ce degetele mainii drepte intinse ating pamantul; închinăciunea, ingenunchiind si atingand fruntea de pamant. (N.T.)