Patriarhia Română și Federația Filantropia se alătură eforturilor de la nivel național pentru a sprijini persoanele afectate de pandemia CoVid-19 punând la dispoziție platforma ajutacubucurie.ro.
Acest spațiu virtual facilitează manifestarea solidarității la nivelul comunităților, reunește pe cei aflați în situații vulnerabile cu cei care doresc să ajute.
Prin intermediul ajutacubucurie.ro, persoanele izolate pot solicita sprijin prin completarea unui formular.
Acestea vor fi contactate în cel mai scurt timp de voluntarii implicaţi în proiect.
O secţiune a site-ului se adresează nouă, tuturor, celor care ne putem implica material sau financiar pentru a dărui bucurie celor care nu se pot ajuta singuri.
„Platforma beneficiază şi de un serviciu Telverde 0800-800.368 care din 24 martie este funcţional în intervalul 08:00-16:00”, a declarat pentru Basilica.ro Pr. Cons. Ciprian Ion Ioniță de la Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române.
Sursa: Basilica.ro
0 Comentarii