SFÂNTUL PROCOP, EGUMENUL MĂNĂSTIRII SAZAVA

Sf. Procop s-a născut prin anul 985 în Chotouni, lângă oraşul Kouržím. Tatăl său se numea Vit, şi mama Božena. S-a păstrat tradiţia despre apariţia unui înger la naşterea lui, care este legată, de asemenea şi de apariţia unui izvor de apă (existent şi azi).

A devenit preot al ritului bizantin-slavon de Răsărit, necătând la faptul că slujeau atunci şi preoţi ai ritului romano-latin. Gramatica slavonă a învăţat-o la Višehrad, la şcoala de pe lângă biserica Sf. Clement. "Era foarte invăţat în scrierea slavonă, întemeiată de episcopul Chiril şi întărită de Biserică prin canon.

Procop era căsătorit, după cum sunt de obicei preoţii ortodocşi până azi.Avea un fecior, Irman. Rămas văduv, s-a călugărit (dupa legendă, însă s-a dezis de casă, avuţie, soţie, rude şi prieteni din dragoste pentru Hristos pentru a fugi din lumea amăgitoare şi frumuseţile ei, în singurătea pustnică). Nu se ştie, însă, dacă sursele  ce au descris acest lucru nu erau sub influenţa presiunii asupra celibatului preotilor, ce venea atunci din creştinătatea latină. Ştim cu certitudine că a devenit călugăr la o vârstă mai înaintată, deoarece e cunoscut faptul ca a deveni călugăr după regulile canonice, sunt posibile  două cazuri: dacă eşti văduv, sau dacă soţia se călugăreşte şi ea.

Despre orientarea sa spre creştinătatea greacă vorbeşte şi numele său, Procop, pe care l-a primit ca si călugăr, şi care în sfera latină vestică de atunci nu se practica. Călugăria a primit-o, probabil, undeva în Est, deoarece în acele vremuri nu exista o mănăstire pe pământurile ceheşti.

Numele călugăresc Procop şi l-a luat după primul mucenic palestinian din timpurile lui Diocleţian, Sf. Procopie din Ierusalim. Numele Procopios (procopos) înseamnă « gata de luptă ».

S-a retras în pădurile Sazavei şi se afla acolo ca pustnic. A ridicat acolo o capelă în cinstea Maicii Domnului. Ducea un mod de viaţă foarte asctetic, după exemplul Sf. Ioan Botezatorul. Prin rugăciune, post şi priveghere se lupta cu demonii, care ocupaseră peştera până atunci, îngrădindu-se cu un zid de virtuţi.

Lucra o bucăţică de pământ din care se hrănea sau mânca roade din pădure. Şi-a ales acest mod de viaţă pentru a ispăşi păcatele şi a face pocăinţă pentru faptul că preoţii cehi, în majoritate se îndepărtau de moştenirea chirilo-metodeică şi înclinau spre biserica latină, care era străină pentru popor, fiind reprezentatată de preoţi străini.

Faima despre sfinţenia lui s-a răspândit în toată zona. Au început să-l viziteze oameni, îi aduceu daruri, şi-i cereau sfatul. Veneau şiruri întregi de oameni. Îi primea cu iubire şi umplea inimile ascultătorilor cu predici sfinte. Avea grijă de cei săraci, cerşetori şi orfani. Încă din timpul vieţii sale făcea minuni pentru ca oamenii să perceapă iubirea lui Dumnezeu. Alunga demonii din cei demonizaţi, unei femei i-a intors vederea.

In singurătatea Sazavei pe pustnic l-a gasit printul Oldřih (Ulrih?) (1012-1034) când era la vânătoare. Acest rege, după sf.Vaclav, apăra Biserica chirilo-metodică, gândea slavon, ceea ce, printre regi era exceptie -tipic pentru ei era ca soţiile să fie cehe sau cel puţin de provenienţă slavonă.

Acest rege a cunoscut calităţile extraordinare ale ascetului, şi l-a ales duhovnic, a aprobat planurile bătrânului de a înfiinţa o mănăstire, unde să fie ţinute slujbele în slavonă, la fel pentru a educa generaţii de preoţi şi călugări. I-a promis susţinere.

Sf. Procop a adunat lângă sine alţi preoţi şi pustnici slavoni şi a construit în valea Sazavei în anul1032 slăvita mănăstire. Aceast nou schit a devenit livadă, din care înfloreau rânduri de monahi chirilo-metodeici peste tot pământul Cehiei.

Oamenii se grăbeau să asculte iubitele liturghii slavone şi după adânca credinţă a călugărilor din est. Nu existase până atunci nici o mănăstire care să influenţeze atât de mult oamenii, ca mănăstirea de la Sazava (din cronica ceho-moravă).

Urmaşul şi succesorul lui Ulrih, fiul său Bžetislav (1037-1055) l-a convins pe Procop să accepte toiagul egumenic, astfel să devină stareţul mănăstirii, fapt care a fost blagoslovit de către episcopul din Praga, Šebij (1030-1067). Fiul regelui a mărit subvenţiile tatălui său şi a finisat construirea mănăstirii în 1039, deci, este al doilea fondator al vestitei mănăstiri de la Sazava. În acel timp, planurile regelui au fost susţinute şi de Papa Benedict al 9-lea (1033-1044) care a făcut cunoştinţă cu mănăstirea slavonă şi Liturghia slavonă (chiar avea intenţii să ridice la Praga sediul mitropoliei şi pe prinţ să-l numească Împărat).

Sfântul Procopie, simţind apropierea sfârşitului său, a anunţat fraţii că peste trei zile va muri şi le-a prezis o persecuţie în timpul apropiat, care însă, nu va dura mult. Aşa s-a şi întâmplat. Sf. Procopie i s-a curmat viaţa a treia zi, 1 aprilie, 1053. În 1055 călugării din Sazava au fost învinuiţi de faptul că scrierea slavonă aduce erezie, şi au fost alungaţi din mănăstire, aducându-se acolo preoţi germani. Dar în 1061 regeleVratislav i-a întors pe exilaţi înapoi în locaşul lor. Vratislav l-a rugat pe însăşi Papa de la Roma să  confirme slujba slavonă, însă mândrul Grigorie al 8-lea a refuzat. În 1080 el scria lui  Vratislav: "Înălţimea Voastră a rugat sa fie făcute la voi slujbele în slavonă, dar nu putem nicidecum să ne inclinăm  în favoarea rugăminţii Dvs. Suntem convinşi că nu în zadar a îngăduit Dumnezeu ca unele locuri (fragmente) din Sf. Scriptură să fie ascunse, şi să nu fie tuturor clare şi pe înţeles, pentru a nu duce la ignorare sau răstălmăcire greşită şi să nu provoace rătăciri. Este de neiertat, că unele feţe bisericeşti îndeplineau fără cârtire cerinţele poporului şi au permis dezordinea. Biserica iniţială (a Boemiei) s-a împotrivit mult acestui fenomen, însă, ca urmare, când creştinismul s-a întărit, aceastea au fost corectate conform unor cercetări severe. Astfel, necătând la cererea dvs. neînţeleaptă, ca si conducător al  puterii fericitului Petru şi în slava lui Dumnezeu, mă împotrivesc îndrăznirii vanitoase cu toate puterile (mijloacele)."

            Însă, împăratul Vratislav nu a ţinut seama de voinţa papei şi slujirea Domnului  în mănăstirea Sazava continua în slavonă.
            Sf. Filaret, Arhiepiscopul Cernigovului, menţionează păstrarea unui Evangheliar, scris de către însuşi Procopie, cu folosirea alfabetului chirilic.A doua parte a cărţii este scrisă folosindu-se notarea glagolitică. Aici găsim o inscripţie cu următorul conţinut: ,,..iar partea a doua a acestei cărţulii… aceea a scris-o  sf .Părinte Procop cu mâna sa". Conform mărturiilor Sf. Filaret, s-a păstrat şi alt monument al dreptei credinte cehe -sunt Trioadele în culori, datând din 1053

Pr Andrei Danciu