Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul
adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul
bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne
urățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele moastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de
trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește
păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și
vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei
ori),
Slavă..., și acum...
Tatal nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău,
vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră
cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne
izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne
Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Cântarea 1: ,Glasul
al 6-lea:
Irmos: Ajutor și acoperitor...
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule,
miluiește-mă.
Acum mă apropii eu, păcătosul și împovăratul, către Tine,
Stăpânul și Dumnezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și
grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar.
O, amar
mie, păcătosului, că sunt ticălos mai mult decât toți oamenii; pocăință nu
este întru mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng faptele mele cu
amar.
Slavă...
Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene?
Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale
cu amar.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Maica lui Dumnezeu Preacurată,
caută spre mine, păcătosul, și mă izbăvește de lațul vrăjmașului,
îndreptându-mă pe calea pocăinței, ca să plâng faptele mele cu amar.
Cântarea
3:
Irmos: Întărește, Doamne, pe piatra mărturisirii Tale...
Când se vor pune
scaunele la judecata cea înfricoșătoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor
vădi; amar va fi atunci de cei păcătoși, căci vor fi trimiși la chinuri. Deci,
aceea știind, suflete al meu, pocăiește-te de faptele tale cele rele.
Drepții se
vor bucura, iar păcătoșii vor plânge; ci atunci nimeni nu ne va putea ajuta, că
faptele noastre ne vor osândi pe noi. Drept aceea nu întârzia, ci, mai înainte
de sfârșit, pocăiește-te de faptele tale cele rele.
Slavă...
O, vai de mine, cel
mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele și cu gândurile, neavând picături de
lacrimi de la învârtoșarea inimii mele; ci acum caută la pământ, suflete al meu
și te pocăiește de faptele tale cele rele.
Și acum..., a Născătoarei de
Dumnezeu:
Iată, Doamnă, Fiul tău ne învață spre bine; iar eu, păcătosul, pururea
fug de cele bune; ci tu, ca o milostivă, miluiește-mă ca să mă pocăiesc de
faptele mele cele rele.
Cântarea 4: Irmos: Auzit-a prorocul...
Desfătată și
plăcută este aici calea dezmierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când
se va despărți sufletul de trup. Deci, pocăiește-te de acestea, suflete al meu,
pentru împărăția lui Dumnezeu.
Pentru ce faci strâmbătate celui sărac? De ce
oprești plata slugilor? Pe fratele tău nu-l iubești; desfrânarea și amărăciunea
iubești. Deci, lasă acelea, suflete al meu, și te pocăiește pentru împărăția lui
Dumnezeu.
Slavă...
O, nebune om! Până când te vei afunda și ca o albină vei
aduna bogăția ta, care degrab va pieri ca praful și ca cenușa? Ci caută mai
vârtos împărăția lui Dumnezeu.
Si acum..., Născătoarei de Dumnezeu:
Doamnă, de
Dumnezeu Născătoare, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă întărește spre fapte
bune și mă păzește ca să nu mă răpească pe mine nepregătit moartea cea
urâtă; ci mă povățuiește, Fecioară, la împărăția lui Dumnezeu.
Cântarea 5:
Irmos: Pe mine, cel ce mânec...
Adu-ți aminte, ticălosule om, că de păcate ești
robit: cu minciuna, cu clevetirea, cu vrajba, cu neputința, ca de o fiară
cumplită. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?
Mi se cutremură
mădularele și cu totul sunt vinovat, privind cu ochii, auzind cu urechile și cu
totul dându-mă pe mine gheenei. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?
Slavă...
Pe desfrânatul și pe tâlharul care s-au pocăit i-ai primit,
Mântuitorule, iar eu cu lenea păcatului m-am îngreuiat și de cel rău sunt robit.
Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?
Și acum..., a Născătoarei de
Dumnezeu:
Ajutătoare minunată și grabnică tuturor oamenilor, Maica lui
Dumnezeu, ajută-mi mie, nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos aceasta a
voit.
Cântarea 6:
Irmos: Strigat-am cu toată inima mea...
Pe pământ viață
desfrânată am viețuit și sufletul la întuneric l-am dat; dar acum, milostive
Stăpâne, izbăvește-mă de toată robia vrăjmașului și mă înțelepțește ca să fac
voia Ta.
Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul în tină,
așa și eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvia
aceasta și-mi dă inimă ca să fac voia Ta.
Slavă...
Scoală-te, omule ticălos,
aleargă către Dumnezeu mărturisind păcatele tale și cazi lăcrimând și
suspinând; iar Acela, ca un îndurat, va da ție ajutor ca să faci voia Lui.
Și
acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată,
păzește-ne pe noi de răutățile vrăjmașului celui văzut și celui nevăzut și
primește rugăciunile noastre și le du pe acestea Fiului tău, și-mi dă
înțelepciune ca să fac voia ta.
Condacul, glasul al 6-lea:
Suflete al meu,
pentru ce te îmbogățești în păcate? Pentru ce faci voia diavolului? În ce-ți
pui nădejdea? Părăsește-te de acestea și te întoarce către Dumnezeu strigând:
Îndurate Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
Gândește, suflete al meu, la
ceasul cel amar al morții și la judecata cea înfricoșătoare a Făcătorului
Dumnezeu; că îngerii cei întunecați te vor lua pe tine, suflete, și te vor duce
în focul cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte te pocăiește, strigând:
Miluiește-mă, Doamne, pe mine, păcătosul!
Cântarea 7:
Irmos: Greșit-am,
fărădelege am făcut...
Nu nădăjdui, suflete al meu, în bogăția cea trecătoare
sau în adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu știi cui le vei lăsa, ci
strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, păcătosul!
Nu nădăjdui,
suflete al meu, în sănătatea trupească cea trecătoare, nici în frumusețea cea
degrab trecătoare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor; ci strigă:
Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!
Slavă...
Adu-ți
aminte, suflete al meu, de viața cea de veci, de împărăția cerului cea gătită
sfinților, de întunericul cel mai din afară și de mânia lui Dumnezeu, care este
asupra celor răi, și strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine,
nevrednicul!
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Cazi, suflete al meu, la
Maica lui Dumnezeu și te roagă ei, că este grabnic ajutătoare celor ce se
pocăiesc, să roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, să mă miluiască pe mine,
nevrednicul.
Cântarea 8:
Irmos: Pe Care oștile cerești...
Cum nu voi plânge când
îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fratele meu în groapă, zăcând fără de
mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine,
Doamne, pe Care Te rog ca, mai înainte de sfârșit, să mă îndreptezi.
Cu ochiul
Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat,
Unule lesne iertătorule!
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Cred că vei veni să judeci viii și morții și toți vor sta întru a lor
rânduială: bătrânii și tinerii, conducătorii și supușii lor, domnii și
judecătorii, bogații și săracii, femeile și bărbații. Oare cum mă voi afla eu
atunci? Drept aceea, strig Ție: Dă-mi, Doamne, mai înainte de sfârșit să mă
pocăiesc!
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preacurată Născătoare de
Dumnezeu, primește rugăciunea mea cea nevrednică, păzește-mă de moartea cea
urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.
Cântarea 9:
Irmos:
Nașterea cea fără de sămânță...
Acum scap la voi, îngeri, arhangheli și toate
puterile, care stați înaintea scaunului lui Dumnezeu: Rugați-vă către Făcătorul
vostru să fie izbăvit sufletul meu de chinurile cele veșnice.
Acum plâng către
voi, sfinților, patriarhilor, împăraților și prorocilor, apostolilor și
arhiereilor și toți aleșii lui Hristos, ajutați-mi mie la judecată, ca să se
mântuiască sufletul meu de întunericul vrăjmașului.
Slavă...
Acum ridic mâinile
mele către voi, sfinților mucenici, pustnicilor, preacuvioșilor și toți
sfinții, care vă rugați către Dumnezeu pentru toată lumea, ca să se mântuiască
sufletul meu în ceasul morții.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Maica lui
Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine nădăjduiesc, și roagă pe
Fiul tău ca să mă pună pe mine, nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va ședea să
judece viii și morții.
Apoi:
Rugăciunea "Cuvine-se cu adevărat Cuvine-se cu
adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea
nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât
heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără
stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Nadejdea mea este Tatăl, scăparea mea este
Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție. Slavă…, Și
acum…,
0 Comentarii